Nu exista tara pentru oameni normali

Nu exista tara pentru oameni normali

Oameni normali. Parca pana mai ieri era lumea plina de ei. Desi inca-i plina, cine mai aude de ei? Au devenit o majoritate neglijabila si neglijata.

Eu sunt oare o persoana normala? Nu-mi amintesc sa-mi fi pus vreodata aceasta intrebare pana acum. Cu siguranta nu e altceva decat un semn de normalitate, gandesc, daca totusi o fac. Si cu toate acestea, categoric ceva nu e in regula.

Excluziunea vinde

Spune-mi, de cand nu ai mai auzit stiri despre oameni normali? Ora de ora eu una aud stiri despre persoane care au o problema. Nu conteaza de ce natura si cat e de mica sau mare. Sunt oamenii care par sa fie in centrul atentiei la nivel local si global. Este la urma urmei normal sa fie asa, deoarece asta ar trebui sa faca societatile evoluate. Sa-i identifice pe cei neajutorati, pe cei diferiti si pe cei in situatii de risc pentru a-i putea apoi sprijini in vederea incluziunii sociale. Nu gasesc nimic nelalocul lui in aceasta abordare. Dimpotriva, intotdeauna am tinut partea celor exclusi. Ceea ce ma pune totusi pe ganduri sunt semnele din ce in ce mai clare ale unei rasturnari istorice. Fostii exclusi au ajuns sa-i depaseasca numeric pe fostii majoritari. Cel putin aceasta este imaginea oferita de mass media. Sincer, parca mi-e dor sa aud si de oameni normali.

Asadar ma intreb daca aceasta rasturnare este reala sau pur si simplu in mod fals indusa de mijloacele de comunicare in masa. Un lucru e cert insa: excluziunea vinde.

Excluziunea manipuleaza

Indiferent daca e vorba de trecut ori prezent, excluziunea satisface natura curioasa a omului. A fost intotdeauna asa, fara indoiala. De-a lungul istoriei excluziunea a fost folosita de potentatii zilei ca un important instrument de manipulare. Iar aceasta, in functie de ce anume doreau de la masele contemporane lor ori de la posteritate. Excluziunea a fost o modalitate uzuala de a da lectii de obedienta sau credinta extrem de dramatice maselor de oameni normali. Si tot excluziunea si-a jucat rolul perfid in scrierea unei istorii puse azi sub semnul intrebarii de catre istoricii avangardisti.

De aceea cred cu tarie ca povestile despre cei exclusi din istoria scrisa pana acum sunt reparatorii si lamuritoare. Nu exclud bineinteles posibilitatea ca manipularea sa isi bage si acum codita, oricat de putin, fie cu intentie fie involuntar. Insa oricat de bulversanta ar fi multitudinea pieselor unui puzzle, sunt sanse mai mari sa-l completezi decat daca ai piese putine. Daca istoria ramane un joc de puzzle fara solutii definitive, cred ca putina confuzie e oricum de preferat falsului.

Excluziunea e norma in ziua de azi

Cat despre povestile actuale de excluziune, as spune ca au inceput ca reparatorii si au sfarsit prin a fi obligatorii. Ma gandesc la bietii oameni normali. Daca nu ai nicio experienta cu excluziunea nu meriti sa stie lumea de tine. Fie ca esti protagonist ori autor, povestea ta va fi refuzata din start ca neinteresanta. Daca nu cumva esti indeajuns de viclean sa te reinventezi sau sa-ti rescrii povestea dupa tiparele acestui nou trend. Daca esti ori pretinzi ca esti orice numai normal nu, cresc sansele sa te faci auzit.

Trist, insa in ziua de azi oamenii normali par a fi cei exclusi. Excluziunea e norma.

Nu exista tara pentru oameni normali

Eu vad orice in viata ca fiind frumos. Interpretez pana si lucrurile rele ca pe niste lectii de viata si nu-mi place sa ma plang. De ce-ar trebui sa extrag si sa scot in evidenta uratul si necazul ca sa atrag atentia? Sa-mi scotocesc acum ascendenta ca sa dau de vreun episod de excluziune si sa merg apoi sa bat toba in piata publica despre asta? De ce, doar ca sa fac rost de o eticheta care vinde mai bine marfa? Ce sa fac, sa-mi vand un rinichi ori sufletul pe Internet? Ori macar sa-mi rup un picior si sa ma cocot apoi in carje la o tribuna de unde sa vorbesc?

larger

De ce sunt oamenii atat de siguri ca nu am nimic interesant de spus daca nu sufar de o boala terminala? Ori daca nu locuiesc intr-un sat sarac din Africa? Ori daca nu expun lumii o varianta bizara a mea? Dar daca orice lucru simplu este miraculous pentru mine? Dar daca am puterea sa transform normalul in miracol? Si cine spune ca frumosul si lumina nu pot da lectii de viata la fel de puternice ca acelea date de intuneric, boala si foame? La urma urmei, ce e rau in a fi un om fara probleme grave?

Din nefericire, se pare ca nu exista tara pentru oameni normali. Nimeni nu mai vrea sa-i vada si sa-i auda. Oamenii normali sunt exclusii zilelor noastre.

About the author

Viviana

Next Woman blogger. Despre tinerete, silueta, incredere si magnetism. Sa fii fericit conteaza - fii tu insuti.