Cum sa fii tanara – 1, 2, 3… start contra timp!

Cum sa fii tanara – 1, 2, 3… start contra timp!

Este posibil sa fii tanara la orice varsta. Tineretea fara batranete nu mai este un mit. Poti sa arati tanara indiferent de varsta biologica. Mai mult, sa fii tanara este si un stil de viata.

In primul rand trebuie sa-ti schimbi modul de a gandi. Tineretea vine din interior. Din momentul cand intelegi asta, incepi sa fii tanara contra timp.

Copilul din noi niciodata nu se schimba, asa se spune. Totusi exista atat de multe stereotipuri si atatea conceptii negative legate de varsta incat vocea acelui copil abia se mai face auzita cu timpul. Nu lasa asa ceva sa se intample. Am sa-ti dau trei idei fundamentale sa-ti pastrezi tineretea interioara, pentru a putea uimi pe toata lumea cu aspectul tau tanar in pofida timpului.

  1. Arta conversatiei

Fii tanara la suflet

Te-ai surprins vreodata uitandu-te la cer cu ochi uimiti de copil? Si intrebandu-te de ce oare nu faci asta mai des? Stiu, rutina zilnica si noptile petrecute in spatii inchise iti impiedica dialogul cu universul. Adu-ti insa aminte ca dialogai astfel cand erai copil.

168689-cute_girl_smile_fence_flowers

Iti voi spune ceva care te va ajuta sa te consideri mereu tanara: pentru univers ramai vesnic acelasi copil. Asa ca incearca sa te uiti din cand in cand la cer ca un exercitiu de a fi tanara la suflet. Te va ajuta sa nu-ti pierzi niciodata puritatea cu care te-ai nascut.

Pe deasupra, capacitatea de a fi uimit de ceva este un puternic semn al tineretii. Asadar esti tanara atata vreme cat inca te mai fascineaza misterul.

Pune-ti proiectele in fapt ca sa fii tanara

Stiai ca daca te uiti la propriile tale picioare in timp ce mergi si incerci sa-ti simti talpile cum pasesc pe pamant iti poti intari legatura cu acesta? Spune-mi daca faci vreodata asa ceva. Bineinteles ca este aproape imposibil sa mergi cu capul in pamant in peisajul urban, avand in vedere goana in care traim zi de zi. Nici nu-ti recomand, doamne fereste, ar fi de-a dreptul periculos. Dar ai putea sa exersezi asa ceva pe o alee intr-un parc, ori in propria ta gradina. Aceasta este de fapt o tehnica simpla de intarire a chakrei radacina, cea care ne leaga de pamant. Acest exercitiu iti dezvolta simtul practic sporindu-ti astfel probabilitatea de a face efectiv ceva sa-ti pui in practica proiectele mentale si cele mai ambitioase visuri. Si nu sunt oare aventurile antreprenoriale caracteristice tineretii? Asa ca, indiferent de varsta, poti sa actionezi ca o persoana tanara sau nu, sa fii tanara sau nu.

Converseaza cu copilul din tine

Asa cum uiti sau pur si simplu nu ai timp sa comunici cu cerul si pamantul, neglijezi si conversatiile cu copilul din tine. Priveste-te in oglinda si incearca sa-l vezi. Copilul care erai odata sa stii ca tot acolo e.

Fa-ti un obicei din a incerca sa-i distingi trasaturile in reflectia chipului tau in oglinda. Cu timpul ai sa vezi ca se vor suprapune peste trasaturile tale de acum ca o infuzie de spirit tanar si serenitate.

Mai tanara decat crezi

Noaptea inainte de a adormi adu-ti aminte ce anume ii placea fetitei de odinioara si la ce visa. Adreseaza-i o intrebare si vezi ce raspunde. Sufletul tau de copil este mai aproape de eul tau profund decat cea care esti in prezent. Iar acest suflet ramane mereu tanar.

Astfel de conversatii iti vor dezvalui un adevar tulburator la modul placut: esti mult mai tanara decat crezi. Vei fi uimita sa descoperi de asemenea ca toate visurile si credintele tale au ramas la fel de actuale. Nu este niciodata prea tarziu sa-ti dai seama de asta. Si nu e niciodata prea tarziu sa-ti transpui visurile in realitate. Asa ca intra in actiune, iar aceasta putere redescoperita a tineretii din tine iti va da o mana de ajutor. Implica-ti spiritul copilului din tine in viata. Este esential daca vrei sa-ti prelungesti tineretea.

gb_5

  1. Nu te gandi niciodata la varsta

Inca de copil te dezvolti intr-o societate marcata de varsta. Orice se cuvine la o anumita varsta si este nepotrivit la o alta. Tic-tac, tic-tac, ticaie obsedant ceasul procesului de maturizare, fugarindu-te constant prin varste spre batranete. Fa-te ca nu auzi ticaitul acesta, te rog. Singurul ceas in ritmul caruia ar trebui sa-ti traiesti viata este cel al aspiratiilor si pasiunilor tale. ‘Ceasul inimii’ tale, ca sa spun asa. Fa astfel incat doar termenele de realizare ale proiectelor personale sa-ti fie unitati de masura ale timpului. Traieste-ti viata pe indelete, imprima-i propriul tau ritm, de la o realizare la alta.

Converteste a imbatrani in a creste

De la un nivel de dezvoltare a ta la urmatorul nu imbatranesti, ci cresti. Incearca sa faci aceasta conversiune la nivel mental. Este fundamentala. Ii vei vedea roadele intr-o abordare proaspata a vietii si recapatarea dorintei de a realiza cat mai multe. Nu numai ca te vei simti mai tanara, sau tanara din nou, dar vei avea efectiv energia si acel imbold interior de a face noi si noi lucruri. O viata activa te mentine sanatoasa si in forma fizica buna, iar prin realizarile tale vei deveni din ce in ce mai puternica. Asadar urmeaza-ti cu incredere cariera, interesele si pasiunile.

Iar atunci cand vine vremea sa iei o pauza, nu inseamna ca esti batrana. Sa nu aud asta. Esti obosita, doar atat. Asa ca odihneste-te, reincarca-ti bateriile, reconditioneaza-ti aspectul ca sa arati tanara, dupa care poti sa-ti reiei viata activa de la capat, cu destinatia next level – urmatorul nivel.

Simte-te de neasemuit cu un feedback uimit

Intotdeauna reinventeaza-te cand o iei de la capat. In fiecare noua etapa a vietii tale ceilalti ar trebui sa vada o noua varianta a ta, intotdeauna mai buna, intotdeauna mai puternica. Cand primesti feedback mut de uimire, nu-i asa ca te simti unica, de neasemuit? Asta iti da combustibil sa mergi mai departe.

Se poate intampla ca intr-o anume etapa a vietii tale sa nu ai cine stie ce realizari. Sa nu cumva sa crezi ca esti mai putin puternica din cauza asta. Si lasa lumea sa creada ce o vrea. E pur si simplu vorba de o varianta diferita a ta, intr-o etapa diferita a vietii tale. Sa ai in vedere faptul ca tineretea nu exclude ideea de relaxare.

  1. Nu te gandi niciodata la trecerea timpului

Timpul este relativ. Cu totii stim asta de acum. Si stii prea bine ca acest lucru nu inseamna ca trebuie sa raportezi tot ceea ce faci la unitatile conventionale de timp. Dimpotriva, e un concept care iti da libertatea sa-ti raportezi activitatea la un sistem propriu de masurare a progresului. Fixeaza-ti termene limita, insa cand te gandesti la ele nu-ti imagina cum trec zilele, saptamanile si lunile. Gandeste-te doar la datele calendaristice in sine, niste cifre. Procedeaza la fel cu termenele impuse de factori externi, in functie de profesia ta sau de proiectul in care esti angrenata. Asadar ai de a face cu niste date si nu cu constrangeri de timp. Apropo, incearca sa eviti aceasta sintagma. Are o incarcatura negativa extrem de stresanta. Si mai imagineaza-ti ca intre aceste date ai un ocean de timp in care sa te scalzi, sa te zbenguiesti si unduiesti. Asta, daca vrei sa fii tanara.

industryart-2048-q80-h1100-rz3-b75

Timpul tau este infinit

Bucura-te de fiecare clipa a vietii tale ca si cum ai avea o infinitate de clipe in fata. Lafaie-te in acest ocean de timp. Timpul tau este infinit. La fel ca timpul insusi. De fapt timpul nu este altceva decat ceea ce noi oamenii am inventat ca sa punem ordine in existenta noastra pamanteana. Iar daca timpul este o iluzie, atunci gandeste-te la timpul tau tot ca la ceva iluzoriu. Sau pur si simplu uita de el.

Gandeste-te astfel la viata ta: exista o abundenta de timp in care tu sa-ti duci toate visurile la indeplinire. Este si o modalitate de a-ti pastra pacea interioara si a-ti concentra atentia pe oricare ar fi proiectul in care esti angrenata in momentul prezent. Nu numai ca-ti vei duce proiectul la bun sfarsit, dar te vei bucura si de o sanatate de fier si un aspect fizic pe zi ce trece mai tanar.

Uita de timp, stres si varsta

Te-ai putea intreba cum e oare posibil sa fii tot mai tanara. Sa stii ca stresul este sursa multor probleme de sanatate. Pe deasupra te ingrasa si te urateste. Iti deregleaza pH-ul intern si are un impact dezastruos asupra calitatii si frumusetii pielii, parului si unghiilor. Si stii desigur ca te transforma intr-o persoana irascibila, artagoasa, ale carei trasaturi tensionate pot sa adauge o incarcatura considerabila de ani infatisarii tale. Pe de cealalta parte, un cortex relaxat iti indulceste trasaturile fetei. Iar beneficiile asupra sanatatii sunt de-a dreptul extraordinare.

Sa fii tanara este un stil de viata

In concluzie, sa fii tanara este un stil de a-ti trai viata la potentialul de tinerete cu care te-ai nascut, care este practic infinit. Asa ca nu-l lasa sa zaca latent. Pastreaza-l in permanenta activ daca vrei sa fii tanara.

About the author

Scriitoare Solara care umbla pe partea intunecata sa aduca secrete ale mintii in lumina, in romane cu tenta psihologica si elemente de romance. Next Woman blogger iti arata sa lucrezi cu puterea sinelui pentru a ramane tanar, in articole despre silueta, incredere si magnetism.