Pantofi sinceri la prima intalnire cu EL

Pantofi sinceri la prima intalnire cu EL

Pantofi sinceri. I-as privi din doua puncte diferite de vedere. Daca o femeie are in gand sa exprime liber cine este, o poate face prin pantofii pe care ii poarta, pantofii ei sinceri. Pe de alta parte, putem vorbi de pantofi sinceri creati ca atare. In acest caz amprenta designerului este voit subtila pentru a permite liniei piciorului si feminitatii sa iasa in evidenta.

In timp ce oricare dintre aceste categorii de pantofi sinceri poate fi o alegere fericita la prima intalnire, tind sa o favorizez pe cea de-a doua. Depinde insa de cat de mult vrei tu sa arati despre tine in aceasta imprejurare delicata.

Nu speria barbatul

E categoric indicat sa te exprimi sincer la prima intalnire, dar ai face mai bine sa te bazezi pe alte mijloace decat pantofii. Motivul e simplu. Ceea ce porti in picioare poate transmite foarte mult, iar daca nu dozezi cum tebuie aceste uimitoare atribute ale incaltarilor mesajul tau risca sa ajunga distorsionat de cealalta parte. Si chiar sa-l sperie pe barbatul cu care te intalnesti. Cu siguranta nu vrei sa se intample asta pana ce nu-ti dai seama cat de potrivit e sa faca un cuplu cu tine.

034a11d26a4cfa0c0b895fe5057fa644

Pastreaza testul decisiv pentru a doua intalnire

Daca tii neaparat, poti totusi sa fortezi destinul si sa declari raspicat cine esti si ce vrei din prima zi. Poate ca nu ai timp de o a doua intalnire pentru a vedea ce si cum. Ori poate ca nu ai rabdarea necesara. Sau e posibil sa fii tipul de femeie dominatoare care prefera ca barbatul sa inteleaga asta din prima si sa spuna pas daca nu-i convine. Nu ai ce pierde daca pasesti apasat in pantoful tau de forta adevarat.

Cu toate acestea, nu-i asa ca rabdarea ne vine atat de bine noua, femeilor? Este o calitate pe care majoritatea barbatilor o apreciaza la noi. De aceea as amana testul decisiv pentru a doua intalnire. Prima este mai mult pentru acomodare si explorare.

In pantofi sinceri il conduci unde vrei

Contrar a ceea ce pot crede unele femei, un design simplu este deseori arta in cel mai rafinat grad. Un designer ingenios reuseste sa capteze esenta in cere mai pure linii. Si intotdeauna va intui masura in care acea esenta si femeia se vor completa una pe cealalta pentru a-l tulbura pe barbat.

f44473957dc97289addad82e708afa45

Pe barbatul cu care te intalnesti nu-l intereseaza pantofii tai, ci mai degraba felul in care intri in ei si ii conduci. Talpile picioarelor tale ii ating usor, iar el isi va imagina atingerea ta. Ii conduci elegant pe pavaj, iar el se va trezi urmandu-te oriunde te-ai duce. Chiar daca tu nu ai intentia de a-l conduce, el va avea aceasta impresie.

Vestea buna e ca nu-l va deranja deloc. Iar asta fix datorita pantofilor pe care ii ai in picioare. Cand se uita la ei nu vede altceva decat pura sinceritate feminina. Nu tu platforme super inalte, nu tu sclipici, nu zorzoane, lantisoare ori cureluse inselatoare, nici macar o pietricica acolo, lipita ori agatata. Se trezeste ca dintr-un vis si da vina pe sine. Iar tu stii prea bine in ce se transforma aceasta auto blamare in timp. Orice, de la drag de tine pana la obsesie pentru tine. Nimic mai putin.

Professional Shoe & Fashion Photography - London UK

Pantofii sinceri raspund la cel putin trei intrebari despre tine:

Care este proportia feminin-masculin?

Pantofii care din conceptie nu au intentia de a fabrica povesti vor lasa spatiu feminitatii tale sa se desfasoare. Croiala, culoarea si stilul acestora imbinate cu modul in care sunt purtati vor arata cat de feminina esti, dar si cat de puternica este vocea masculina din tine. Ceva mai multa energie masculina in cadrul personalitatii unei femei n-a omorat niciun barbat. Dimpotriva, unii prefera asta. Cu toate acestea, nu-ti incerca norocul cu tot yang-ul de care dispui la prima intalnire. Risti sa omori a doua intalnire din fasa.

2b3bb430374f4e75152e7151218d4745

Cum te raportezi la feminitatea ta?

Desi feminitatea ta este tot ceea ce cauta un barbat, va trece aproape neobservata in absenta unui dram macar de energie masculina. Proportia feminin-masculin nu este fixa. Se poate modifica in timp datorita educatiei, a stilului si experientei de viata, ori datorita mediului in care traiesti si/sau muncesti. De multe ori femeile sunt nevoite sa devina mai dure pentru a putea face fata dificultatilor, pentru a intra in competitie cu barbatii, sau pentru a-si construi o cariera de succes.

4cd75afab5e468fa0d38b253c52369a0

Indiferent cata energie masculina ai, arata doar cat trebuie la o prima intalnire. Daca ai prea multa, fa-l sa intrevada asta, insa nu-l coplesi cu toata odata. Daca te situezi la extrema opusa, incearca sa-ti smulgi putinul yang de care dispui si fa in asa fel incat sa-si faca treaba, atat cat e. Nu are rost sa pretinzi ca ai mai mult zvac masculin decat in realitate.

Daca porti pantofi sinceri iti va fi mai usor in ambele cazuri. Nu chiar indrazneti in primul si nu de o feminitate anemica si fada in cel de-al doilea. Adevarul crud va iesi la iveala in toata splendoarea lui la a doua intalnire. Si vei vedea daca si pentru el e splendoare. Daca da, ar putea fi barbatul potrivit pentru tine.

Avatarul feminin invita dragostea

Din cate stiu, majoritatea barbatilor bine intentionati cand dau intalnire unei femei prefera o proportie echilibrata. Avatarul feminin pe care ei il cauta este feminitate stralucitoare pusa in valoare de cantitatea potrivita de energie masculina. Acest lucru s-ar traduce printr-o femeie cu adevarat constienta de puterea sa feminina interioara. Pe de o parte, o dulce aducatoare de pace care invita dragostea reactionand la atributele specific masculine. Pe de cealalta, un potential partener de viata increzator in sine, care se bizuie pe propriile-i puteri si care da intotdeauna glas gandurilor si dorintelor sale. Ei bine, o pereche de pantofi sinceri ar putea sa exprime cu succes asa ceva. Alege-i, deci, cu multa dibacie.

8aa457dcded0a6b507a376e6643122d6

Cum se raporteaza feminitatea ta la masculinitatea lui?

Pantofii sinceri vor lasa cale libera intuitiei barbatului spre lumea complexa a personalitatii tale feminine. Asta inseamna ca pantofii in sine aproape ca nu-i vor da niciun indiciu in afara de faptul ca esti sincera. Este insa un indiciu care invita si incita.

tumblr_m0mi3rx4vx1r70toco1_500

In functie de personalitate si convingeri, barbatul din fata ta se va simti mai mult sau mai putin in largul lui pe drumul pe care-l inviti. Unii prefera mai degraba confort si relaxare intr-o relatie, pe cand altii cauta o provocare. Daca tu reprezinti o promisiune satisfacatoare pentru el, atunci cu siguranta te va invita la o a doua intalnire.

Este interesant cum sinceritatea pantofilor poate sa faca o promisiune doar, fara a da un raspuns. Este cea mai rafinata modalitate de a starni curiozitate.

About the author

Scriitoare Solara care umbla pe partea intunecata sa aduca secrete ale mintii in lumina, in romane cu tenta psihologica si elemente de romance. Next Woman blogger iti arata sa lucrezi cu puterea sinelui pentru a ramane tanar, in articole despre silueta, incredere si magnetism.